Mi se pare trist faptul că o aşa ţară mare, lată şi populată tot ce poate să-ţi ofere din punct de vedere politic e să alegi între un Vadim şi un Iliescu, între un Geoană şi un Băsescu. Bine, din moment ce nici Einsteni n-am prea dat ca popor, nici Emineşti nu s-au mai prea format la noi, nici măcar Hagi nu s-a mai reîncarnat, mă gândesc că asta o fi tot ce putem oferi ca naţie.
Trist, după cum spuneam, nu-i aşa?
Stiu ca e trecut de 1 Decembrie, dar din lipsa de timp doar azi ajunge post-ul meu patriotic.
Un nume care mi-a sarit in ochi intamplator si care s-a dovedit a fi intr-adevar romanesc. Se pare ca pe langa multi indieni, la Adobe, pe Photoshop, lucreaza si o mana de romani.
Piatra Craiului e muntele meu de suflet si dupa umila-mi parere cel mai frumos masiv din Romania. Ma aflu printre cei norocosi care au prins o zi senina pe creasta lui, acum cativa ani. De data aceasta insa vremea a fost in parametrii normali – ceata, nori si vant. Dar nu a contat, deoarece in cazul acestui munte drumul pana sus e trei sferturi din placere.
Desi mi-am promis ca nu ma voi aventura pe trasee nemarcate, m-am lasat convins de colegi sa plec la drum cu ei pe brâul Ciorînga Mare, spre Varful Ascutit, un traseu ce pleaca de la cabana Plaiul Foii, trece prin Padina lui Călineţ, pe la Refugiul Speranţelor, prin Brâul Ciorînga Mare si ajunge la Refugiul Varful Ascutit (Carol Lehman). Nu am sa intru in detalii, au facut-o altii, daca va intereseaza.
Am catarat bucuros hornurile Pietrei, i-am admirat din nou “saritoarele” care se cascau pe langa carare si am salutat turma de capre negre care am intalnit-o chiar in zona Adapatorii Caprelor.
Pana la un moment-dat am avut parte si de priveliste, pana ce am intrat in nori, undeva dupa jumatatea braului. Vantul batea din ce in ce mai puternic vaporii de apa care inghetau pe acele jnepenilor si pe firele de iarba; astfel, in jur era un camp de gheata, iar jnepenii insistau sa se stearga pe tine cand treceai printre ei.
Am intalnit si zapada de anul trecut, zapada care s-a transformat in margele de gheata.
Cel mai greu moment a fost cand cararea imi parea ca duce printr-un loc imposibil, loc in care am trecut cu o frica sanatoasa, ce iti ascute simturile si te face sa fii atent la fiecare miscare, o frica ce nu am mai simtit-o de ani de zile, si atunci tot in aceasta zona. Mainile imi inghetau pe piatra uda, fiind obligat sa fac pauze in momentele in care disparea din ele orice senzatie. Reincalzite, si-au facut datoria, iar impreuna cu un coleg mai temerar, m-au ajutat sa trec hopul ce parea insurmontabil.
Atacul final asupra “redutei” l-am dat pe un vant foarte puternic care tragea cu nesimtire de rucsacul din spate. Am rasuflat usurati cand am gasit marcajul crestei, apoi refugiul.
Va dati seama din imaginea de mai jos cu cine am impartit “cazarea”, patru bucuresteni care au ocupat jumatate din refugiul in care picura in stil chinezesc. Inghesuiti pe prici, privati de somn, am ascultat toata noaptea cantecul vijeliilor de afara.
A doua zi am coborat pe un traseu cu privelisti deosebite, pe Braul Caprelor, pe la Izvorul de la Gavan, spre refugiul Diana apoi inapoi la Plaiul Foii. Am coborat din nori, pe un grohotis care se straduia cu tot dinadinsul sa te ajute sa cobori mai repede.
Muntele acesta iti alearga inima, iti ascute simturile si te invata alpinism. Piatra Craiului te ajuta sa iti pui ordine in ganduri. De aceea e locul in care am sa ma intorc intotdeauna cu placere, iar pe cararile lui vor calca si ai mei copii, cu mine in preajma lor.
Sa speram.
Panoramio 360 Cities Vederi.Inmures DaLinku