Posts Tagged ‘istorie’

Biblia – cateva citate care nu se citesc in biserica (II)

Sunday, April 25th, 2010


Exodul 9:12 – Dumnezeu l-a făcut pe faraon să nu lase evreii să plece, probabil el dacă era după el le-ar fi dat drumul după a doua-treia plagă.

Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.


Exodul 12:43-49 – Dumnezeu are ce are cu puţulicile celor care sărbătoresc Paştele

Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: “Iată porunca privitoare la Paşte: nici un străin să nu mănânce din ele.
Să tai împrejur pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănânce din ele.
Veneticul şi simbriaşul să nu mănânce. Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă, şi să nu zdrobiţi nici un os. Toată adunarea lui Israel să facă Paştele.
Dacă un străin, care va locui la tine, va vrea să facă Paştele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul; dar nici un netăiat împrejur să nu mănânce din ele.

Exodul 21:2-10 – Cum e treaba cu sclavii, cum să le dai drumul după 6 ani sau să le gaureşti urechea cu o sulă dacă vor să rămână. De asemenea, important, cum să-ţi vinzi fiica.

Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea, să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire.
Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el.
Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur.
Dacă robul va zice: ,Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod’, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.
Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii.
Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea; dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-şi va ţine cuvântul.
Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor.
Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte, şi din dreptul ei de soţie.
Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi, fără nici o despăgubire, fără să dea bani.

Exodul 21:20-21 – Dacă îţi baţi sclavul până moare e naşpa, dacă îl baţi şi el moare doar a doua zi e ok.

Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său, fie bărbat fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit.
Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui.

Exodul 21:35 – Fără comentarii aici.

Dacă boul unui om împunge boul unui alt om, şi boul acesta moare, vor vinde boul cel viu şi preţul lui îl vor împărţi; vor împărţi şi boul mort.

Exodul 31:14 – Să fii omorât dacă lucrezi Sâmbăta. Sau Duminica, încă nu e clar.

Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său.
Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea.

Exodul 32:19 – Moise era un tip foarte nervos. Într-atât încât a trântit şi spart tăbliţele pe care Dumnezeu s-a chinuit să le scrie poruncile.

Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână, şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui.

Exodul 32:25-28 – Cum Moise a pus copiii lui Levi să-şi omoare fraţii, prietenii şi rudele. 3000 de oameni dintr-un foc. Probabil un nou record.

Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; -
s-a aşezat la uşa taberei, şi a zis: “Cine este pentru Domnul, să vină la mine!” Şi toţi copiii lui Levi s-au strâns la el.
El le-a zis: “Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.”
Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.
Moise a zis: “Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”

Leviticul 3:8-10 – Distracţie cu sânge de miel şi Dumnezeu e pretenţios cu mâncarea Lui

Să-şi pună mâna pe capul dobitocului, şi să-l junghie înaintea cortului întâlnirii; fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur.
Din această jertfă de mulţumire, să aducă o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, şi anume: grăsimea, coada întreagă, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de măruntaie,
cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi.

Leviticul 12:2-5 – După ce naşte, o femeie e necurată. Dacă are ghinionul să nască fată, e necurată pe o perioadă dublă.

“Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Când o femeie va rămâne însărcinată, şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.
În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.
Femeia să mai rămână încă treizeci şi trei de zile, ca să se cureţe de sângele ei; să nu se atingă de nici un lucru sfânt, şi să nu se ducă la sfântul locaş, până nu se vor împlini zilele curăţirii ei.
Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul; şi să rămână şaizeci şi şase de zile ca să se curăţească de sângele ei.

Numeri 5:14-28 – Dacă pe bărbat îl apucă gelozia, femeia să fie otrăvită în templu de preot. Dacă e nevinovată nu va păţi nimic.

şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui, care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui, care nu s-a pângărit; -
omul acela să-şi aducă nevasta la preot, şi, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea, şi să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o fărădelege.
Preotul s-o apropie, şi s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului.
Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; să ia ţărână de pe podeaua cortului şi s-o pună în apă.
Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii, şi să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apele amare aducătoare de blestem.
Preotul să pună pe femeie să jure, şi să-i zică: ,Dacă nici un om nu s-a culcat cu tine, şi dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângăreşti cu altul, să nu-ţi facă nici un rău aceste ape amare aducătoare de blestem!
Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el şi te-ai pângărit, şi dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine, -
şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem, şi să-i zică: ,Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele,
şi apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!’ Şi femeia să zică: ,Amin! Amin!’
Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apele cele amare.
Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem; şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea.
Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, şi să-l aducă pe altar.
Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apele.
După ce îi va da să bea apele, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea, şi-i vor pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei.
Dar dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă, şi va avea copii.

Numeri 7:10-19… – Astea chiar că nu se citesc în biserică. Sunt mult prea plictisitoare chiar şi pentru preoţi.

Căpeteniile şi-au adus darurile pentru târnosirea altarului, în ziua când l-au uns; căpeteniile şi-au adus darurile înaintea altarului.
Domnul a zis lui Moise: “Căpeteniile să vină unul câte unul, şi anume fiecare în câte o zi deosebită, ca să-şi aducă darul pentru târnosirea altarului.”
Cel ce şi-a adus darul în ziua întâi, a fost Nahşon, fiul lui Aminadab, din seminţia lui Iuda.
El a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaş, amândouă pline cu floare de făină, frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie,
un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahşon, fiul lui Aminadab.
A doua zi, şi-a adus darul Netaneel, fiul lui Ţuar, căpetenia lui Isahar.
El a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli… (etc, etc. – erau 12 căpetenii)

Numeri 14:12-20 – Şi Moise l-a dus pe Dumnezeu cu zăhărelul, El fiind hotărât până atunci să-i nimicească pe evrei.

De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.”
Moise a zis Domnului: “Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într-un stâlp de nor, şi noaptea într-un stâlp de foc.
Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
,Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omorât în pustie!’
Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus când ai zis:
,Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam.
Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.”
Şi Domnul a spus: “Iert cum ai cerut.

Numeri 15:32-36 Cum a fost lapidat un om pentru că aduna lemne într-o Sâmbătă. Sau Duminică, încă nu e precis.

Când erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strângând lemne în ziua Sabatului.
Cei ce-l găsiseră strângând lemne, l-au adus la Moise, la Aaron şi la toată adunarea.
L-au aruncat în temniţă, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă.
Domnul a zis lui Moise: “Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără.”
Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit, cum poruncise lui Moise Domnul.

Numeri 16:46-50 Dumnezeu omoară 14700 de oameni din pricina unuia care s-a răsculat împotriva lui Moise. Un nou record. Satanail încă nici măcar n-a apărut în carte.

şi Moise a zis lui Aaron: “Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare, şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului, şi a început urgia.”
Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării; şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod.
S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.
Patrusprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core.
Aaron s-a întors la Moise, la uşa cortului întâlnirii. Urgia încetase.

Bill Bryson – A Short Histroy of Nearly Everything, cateva citate

Wednesday, March 3rd, 2010

The physicist Leo Szilard once announced to his friend Hans Bethethat he was thinking of keeping a diary:
“I don’t intend to publish. Iam merely going to record the facts for the information of God.”
“Don’t you think God knows the facts?” Bethe asked.
“Yes,” said Szilard.”He knows the facts, but He does not know this version of the facts.”
Hans Christian von Baeyer, Taming the Atom

bill brysonNot only have you been lucky enough to be attached since time immemorial to a favored evolutionary line, but you have also been extremely-make that miraculously-fortunate in your personal ancestry. Consider the fact that for 3.8 billion years, a period of time older than the Earth’s mountains and rivers and oceans, every one of your forebears on both sides has been attractive enough to find a mate, healthy enough to reproduce, and sufficiently blessed by fate and circumstances to live long enough to do so. Not one of your pertinent ancestors was squashed, devoured, drowned, starved, stranded, stuck fast, untimely wounded, or otherwise deflected from its life’s quest of delivering a tiny charge of genetic material to the right partner at the right moment in order to perpetuate the only possible sequence of hereditary combinations that could result-eventually, astoundingly, and all too briefly-in you.

In a single blinding pulse, a moment of glory much too swift and expansive for any form of words, the singularity assumes heavenly dimensions, space beyond conception. In the first lively second (a second that many cosmologists will devote careers to shaving into ever-finer wafers) is produced gravity and the other forces that govern physics. In less than a minute the universe is a million billion miles across and growing fast. There is a lot of heat now, ten billion degrees of it, enough to begin the nuclear reactions that create the lighter elements—principally hydrogen and helium, with a dash (about one atom in a hundred million) of lithium. In three minutes, 98 percent of all the matter there is or will ever be has been produced. We have a universe. It is a place of the most wondrous and gratifying possibility, and beautiful, too. And it was all done in about the time it takes to make a sandwich.

Astronomers these days can do the most amazing things. If someone struck a match on the Moon, they could spot the flare. From the tiniest throbs and wobbles of distant stars they can infer the size and character and even potential habitability of planets much too remote to be seen—planets so distant that it would take us half a million years in a spaceship to get there. With their radio telescopes they can capture wisps of radiation so preposterously faint that the total amount of energy collected from outside the solar system by all of them together since collecting began (in 1951) is “less than the energy of a single snowflake striking the ground,” in the words of Carl Sagan.

They are also fantastically durable. Because they are so long lived, atoms really get around. Every atom you possess has almost certainly passed through several stars and been part of millions of organisms on its way to becoming you. We are each so atomically numerous and so vigorously recycled at death that a significant number of our atoms—up to a billion for each of us, it has been suggested—probably once belonged to Shakespeare. A billion more each came from Buddha and Genghis Khan and Beethoven, and any other historical figure you care to name. (The personages have to be historical, apparently, as it takes the atoms some decades to become thoroughly redistributed; however much you may wish it, you are not yet one with Elvis Presley.)
So we are all reincarnations—though short-lived ones. When we die our atoms will disassemble and move off to find new uses elsewhere—as part of a leaf or other human being or drop of dew. Atoms, however, go on practically forever. Nobody actually knows how long an atom can survive, but according to Martin Rees it is probably about 1035years—a number so big that even I am happy to express it in notation.

They are also fantastically durable. Because they are so long lived, atoms really get around. Every atom you possess has almost certainly passed through several stars and been part of millions of organisms on its way to becoming you. We are each so atomically numerous and so vigorously recycled at death that a significant number of our atoms—up to a billion for each of us, it has been suggested—probably once belonged to Shakespeare. A billion more each came from Buddha and Genghis Khan and Beethoven, and any other historical figure you care to name. (The personages have to be historical, apparently, as it takes the atoms some decades to become thoroughly redistributed; however much you may wish it, you are not yet one with Elvis Presley.)So we are all reincarnations—though short-lived ones. When we die our atoms will disassemble and move off to find new uses elsewhere—as part of a leaf or other human being or drop of dew. Atoms, however, go on practically forever. Nobody actually knows how long an atom can survive, but according to Martin Rees it is probably about 1035years—a number so big that even I am happy to express it in notation.

In the 1960s, in an attempt to bring just a little simplicity to matters, the Caltech physicist Murray Gell-Mann invented a new class of particles, essentially, in the words of Steven Weinberg, “to restore some economy to the multitude of hadrons”—a collective term used by physicists for protons, neutrons, and other particles governed by the strong nuclear force. Gell-Mann’s theory was that all hadrons were made up of still smaller, even more fundamental particles. His colleague Richard Feynman wanted to call these new basic particles partons, as in Dolly, but was overruled. Instead they became known as quarks.

On another occasion, while poisoning himself with elevated levels of oxygen, Haldane had a fit so severe that he crushed several vertebrae. Collapsed lungs were a routine hazard. Perforated eardrums were quite common, but, as Haldane reassuringly noted in one of his essays, “the drum generally heals up; and if a hole remains in it, although one is somewhat deaf, one can blow tobacco smoke out of the ear in question, which is a social accomplishment.”

The physicist Richard Feynman used to make a joke about a posteriori conclusions, as they are called. “You know, the most amazing thing happened to me tonight,” he would say. “I saw a car with the license plate ARW 357. Can you imagine? Of all the millions of license plates in the state, what was the chance that I would see that particular one tonight? Amazing!” His point, of course, was that it is easy to make any banal situation seem extraordinary if you treat it as fateful.

In fact, there is no point in trying to hide from your bacteria, for they are on and around you always, in numbers you can’t conceive. If you are in good health and averagely diligent about hygiene, you will have a herd of about one trillion bacteria grazing on your fleshy plains—about a hundred thousand of them on every square centimeter of skin. They are there to dine off the ten billion or so flakes of skin you shed every day, plus all the tasty oils and fortifying minerals that seep out from every pore and fissure. You are for them the ultimate food court, with the convenience of warmth and constant mobility thrown in. By way of thanks, they give you B.O.

…there are three stages in scientific discovery: first, people deny that it is true; then they deny that it is important; finally they credit the wrong person.