Retezat, Porțile închise.

Sibiu, în vizită la prieteni

Într-un tren jegos, undeva pe lângă Alba Iulia

Munții Apuseni, Vârful Scărița

Venezia

Groapa Rădăii, Mureș

Sala de sport din Dâmbul Pietros, Tîrgu/Mureș - campioni la fotbal de sală

Pe dealurile de lângă Cugir

Piatra Craiului, primul traseu de alpinism, Umerii Pietrei Craiului

Paris

Plaja din Sfântu Gheorghe

Retezat, Valea Pietrele

Tura de bicicleta spre cabana Prislop, in Muntii Sureanu

Mallaig, Scoția, luna de miere

Munții Rodnei, în cort lângă lacul Iezer

…și pentru că încă mă țin, va urma.

A fost cam aşa: Tîrgu-Mureş – Timişoara – (pauză de bere) -  Belgrad – Tuzla – Kladanj – (pauză pentru reparat pana unui coechipier) – Sarajevo – Dubrovnik – (pauză pentru culturalizare şi scăldat) – Split – Zadar – Rijeka – Pula – Trieste – Udine – Tolmezzo – (pauză condiţii meteo nefavorabile) – GrossGlockner – Salzburg – Graz – Balatonlelle – Szeged – Arad – Timişoara – (scurtă pauză pentru prezentat organelor de poliţie actele în urma unei depăşiri pe linie continuă – fară urmări, din fericire mai sunt şi poliţai de treabă) – Tîrgu-Mureş.

Dacă va fi timp vor fi şi câteva descrieri. Dacă va fi mai mult timp vor fi şi câteva “poveşti pescăreşti”.

Luna de miere va ocupa randurile de mai jos, o luna comprimata in doua saptamani, ca de’, ce sa-i faci, genetica nu ne-a combinat pe niciunul cu o familie de bancheri.
La fel cum o calatorie de o mie de mile incepe cu un singur pas, la fel si drumetia pe taramurile scotiene a inceput cu o dorinta comuna – aceea de a vedea aceasta tara. Unul dintre putinele lucruri pe care le avem in comun. De fapt l-am avut, el s-a consumat. Ma tem pentru casnicia noastra
Pas cu pas am gasit un avion ieftin, am gasit cazare, transport si nu in ultimul rand am gasit-o pe Carmen care a avut bunavointa sa ne ajute din experienta ei scotiana. Multumim Carmen!

A treia zi dupa nunta am plecat cu bolidul spre Cluj. De acolo cu cu Wizz-ul pana in Londra, de acolo cu EasyJet-ul pana in Edinburgh. Pe avionul din urma se citea de la o posta ca suntem turisti – eram singurii imbracati in culori deschise iar persoana mea intr-o superba pereche de pantaloni scurti. Pantaloni care nu i-am mai purtat dupa aeroport, acolo temperatura medie intarzicand asemenea manifestari teribiliste. Sau cel putin asa credeam. Ca o confirmare ca nu am gresit tara au aparut si domnii imbracati in port national – celebrul kilt scotian. Ca sa anticipez o concluzie de-a noastra, pentru ca sunt siguri ca meditati la marele mister scotian (nu, nu ma refer la Nessie), oamenii astia nu poarta nimic pe dedesubtul kiltului. Va garantez. Sunt prea mandrii sa o faca.
Sosirea noastra a fost de prost augur pentru un nene taxator care a fost izbit in fata noastra de un double-decker, alegandu-se cu o mana rupta. Ne-am negat vita nobila romaneasca si am predat colegei lui cateva monede gasite pe jos, in drum spre celalalt autobus.
Se pare ca postul acesta se va lungi, pregatiti-va sufleteste sau opriti-va acum din citit. Se va lungi, chiar daca in spatele meu cineva incearca sa-mi distruga sistematic nervii cu rontait de salata de telina (bleah ).

Capitolul I – Edinburgh

Capitala mandrei tari, oras cu iz medieval, mai ales din pricina edificiilor si a castelului care-l domina. Apropo, am vizitat castelul, ca om care are cetate medievala in centrul orasului nu mi s-a parut ca a meritat… insa in rest superb orasul. Are un parc gigantic chiar in inima, nenumarate terenuri de golf, oameni prietenosi, transport in comun ieftin si multe, multe atractii turistice. Veveritele, iepurii de camp, gastele salbatice vulpile si lebedele alearga libere prin parcuri…

Nu exista praf. Nu ca l-ar curata sau ascunde sub pres, nu exista si pace! Ploaia e ceva normal, un fenomen tratat cu ignoranta. Domni in costum poarta fara jena ghiozdane sportive si tot fara jena se deplaseaza cu bicicleta. Dame in varsta fac jogging si copii stau pe jos in muzee si magazine. Enumerarea diferentelelor fata de poporul mioritic ar putea continua, insa nu vreau sa par un copil entuziasmat de prima lui vizita in satul vecin.
Ne-am invartit doua zile apoi inca una si tot nu am reusit sa vedem nici macar jumatate din ce merita vazut. Poate data viitoare.

Edinburgh a fost un inceput minunat pentru o luna de miere de doua saptamani ce avea sa se dovedeasca la fel de frumoasa. Va urma (pana la urma nu e asa lung postul, va fi pe mai multe capitole).

Chiar daca in cazul de fata o imagine nu inlocuieste o mie de cuvinte, iata cateva:

Filme:

Si sa nu uit, iarba e muuult mai verde acolo.

Sunt doi dusmani? Sunt doua persoane luate din cercuri diferite? Sunt doua persoane luate la inatamplare?

Ei bine, nu. Suntem viitoarea mea sotie si cu mine. Odata cu testele astea am primit si confirmarea oficiala a ceea ce noi cunosteam de demult.

“Opusurile se atrag” sau “Cine se aseamana se aduna”? Pentru noi e adevarata prima varianta se pare. Oricum, de sambata incolo va conta practica mai mult ca orice test.

Sa fie de bine!

Totusi, doar la finele anului trecut (de fapt chiar in ultima zi a anului trecut) am reusit sa-l urc iarna. Am mai avut o tentativa impreuna cu Silviu acu’ ceva vreme dar a esuat lamentabil, cu noi invinsi de zapada pana-n gat. De data asta insa am prins o vreme superba, cu o patura de nori sub noi si cararea prin nameti facuta de altii.

Cu ocazia acestei drumetii mi-am dat seama si de o conspiratie a padurarilor romani, una prin care acestia hranesc jivinele iarna. E un zvon lansat de ei conform caruia ursii hiberneaza iarna. Adica “mergeti linistiti, cum sa fie ursi, doar iarna se ascund in barlog, pana primavara”. Si uite asa, turistul nestiutor pleaca la drum, fara sa se astepte la Mos Martin, care dupa ce il inhata bate palma cu padurarul si bifeaza inca unul pe lista. Da, da, asa e. Mi-am dat seama dupa repetatele urme in zapada lasate de ursi, care existau in abundenta. Ba chiar la un moment-dat, alaturi de urmele de urs mi s-a parut ca am vazut si unele de padurar. Va zic eu, astia sunt intelesi.

Toate ca toate, traseul e unul fain, poate plictisitor pe alocuri, insa rasplata e pe masura. Foarte bun pentru montagnarzii incepatori sau pentru cei care trebuie sa fie convinsi ca muntele e un loc minunat.

O incheiere foarte faina a anului 2007, am intrat cu ochii clatiti in 2008.

Unele poze mai reusite aici.

Avem si noi doi chiriasi, e adevarat, mici de statura insa pe cat de mici, pe atat de scandalagii. Nu platesc chirie, ba dimpotriva solicita atentie constanta si mancare pe saturate. Toata ziua dorm, nu fac nimic, iar seara se apuca de alergat, trantit, se mai si bat – cu tipetele razboinice de rigoare. Cand primesc mancare o consuma ca niste porci, infuleca in viteza ca niste aspiratoare, pana ce li se umfa obrajii si arata precum cobrele. De plictiseala probabil, se intrec in tir, aruncand boabe de grau unul mai departe ca altul.

Şobo… sau Costel

Sunt niste alpinisti talentati, le place sa se catere pana in cel mai inalt punct, unde, imbatati de aerul inaltimilor, considera ca pot zbura (sau mai bine zis “plana”, pentru ca nu ii vad sa dea din aripi) si se arunca. Nedescurajati de aterizarea brutala, repeta acrobatia pana cand se plictisesc sau li se nazare altceva.
Ei sunt Şobo si Costel, doi adorabili hamsteri pitici.

Cu dureri de spate peste o ora

Pe langa popcorn trebuie se fii pregatit si cu lotiune anti-tantari, deoarece festivalul se tine in aer liber, iar insectele astea inutile nu se sfiesc sa dea atacul. Proiectiile sunt in aer liber pentru muritorii de rand – exista si proiectii “indoor” pentru chipuri mai snoabe decat ale noastre.

“Dragostea e ca o raie”

I-am vazut in sfarsit pe cei de la Nightloosers, El Lako mai stie din vioara iar Hanno mai canta la spalatorul de rufe.
Toate ca toate, insa “Anonimul” e un festival de film si asta ofera din plin, scurt-metraj, scurt metraj animatie si lung-metraj. Partea frustranta a fost ca nu am reusit sa vedem toate filmele, unele care au castigat premii, iar de gasit nu am reusit nici pana azi sa le gasesc, nicaieri. La cinema si pe net se gasesc doar titlurile hollywoodiene. Iar pe YouTube figureaza doar trei-patru titluri de scurt-metraje din cateva zeci cate au fost prezentate la Sfantu Gheorghe.

Ultima zi a festivalului

Trofeul festivalului a fost castigat de Cristi Nemescu cu al lui “California Dreamin’ (Endless)”, tocmai “in locul in care a fost ultima data cu prietenii lui” – ne instiinta emotionata domnisoara de pe scena.

Inafara competitiei am vazut si “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” – film foarte fain, insa caruia i se putea gasi un titlu mai potrivit, zic eu. Fain, chiar daca trece prin tema comunista.

Cum ziceam, filme bune, marea si delta aproape, cerul cu stele deasupra, program fain… mergem si la anul.

Cateva din filmele de scurt-metraj:

Castigatorul competitiei de scurt-metraj animatie:

Iar aici gasiti un film cu personajele din Counter-Strike.