Nu e monociclu, desi pare

Cu puţin ajutor de la DubFX:

La noi în ţară am prins maxim 10%… sau poate 11% ?

Drumul e între Stoer şi Durness, Scoţia.

A fost cam aşa: Tîrgu-Mureş – Timişoara – (pauză de bere) -  Belgrad – Tuzla – Kladanj – (pauză pentru reparat pana unui coechipier) – Sarajevo – Dubrovnik – (pauză pentru culturalizare şi scăldat) – Split – Zadar – Rijeka – Pula – Trieste – Udine – Tolmezzo – (pauză condiţii meteo nefavorabile) – GrossGlockner – Salzburg – Graz – Balatonlelle – Szeged – Arad – Timişoara – (scurtă pauză pentru prezentat organelor de poliţie actele în urma unei depăşiri pe linie continuă – fară urmări, din fericire mai sunt şi poliţai de treabă) – Tîrgu-Mureş.

Dacă va fi timp vor fi şi câteva descrieri. Dacă va fi mai mult timp vor fi şi câteva “poveşti pescăreşti”.

Luna de miere va ocupa randurile de mai jos, o luna comprimata in doua saptamani, ca de’, ce sa-i faci, genetica nu ne-a combinat pe niciunul cu o familie de bancheri.
La fel cum o calatorie de o mie de mile incepe cu un singur pas, la fel si drumetia pe taramurile scotiene a inceput cu o dorinta comuna – aceea de a vedea aceasta tara. Unul dintre putinele lucruri pe care le avem in comun. De fapt l-am avut, el s-a consumat. Ma tem pentru casnicia noastra
Pas cu pas am gasit un avion ieftin, am gasit cazare, transport si nu in ultimul rand am gasit-o pe Carmen care a avut bunavointa sa ne ajute din experienta ei scotiana. Multumim Carmen!

A treia zi dupa nunta am plecat cu bolidul spre Cluj. De acolo cu cu Wizz-ul pana in Londra, de acolo cu EasyJet-ul pana in Edinburgh. Pe avionul din urma se citea de la o posta ca suntem turisti – eram singurii imbracati in culori deschise iar persoana mea intr-o superba pereche de pantaloni scurti. Pantaloni care nu i-am mai purtat dupa aeroport, acolo temperatura medie intarzicand asemenea manifestari teribiliste. Sau cel putin asa credeam. Ca o confirmare ca nu am gresit tara au aparut si domnii imbracati in port national – celebrul kilt scotian. Ca sa anticipez o concluzie de-a noastra, pentru ca sunt siguri ca meditati la marele mister scotian (nu, nu ma refer la Nessie), oamenii astia nu poarta nimic pe dedesubtul kiltului. Va garantez. Sunt prea mandrii sa o faca.
Sosirea noastra a fost de prost augur pentru un nene taxator care a fost izbit in fata noastra de un double-decker, alegandu-se cu o mana rupta. Ne-am negat vita nobila romaneasca si am predat colegei lui cateva monede gasite pe jos, in drum spre celalalt autobus.
Se pare ca postul acesta se va lungi, pregatiti-va sufleteste sau opriti-va acum din citit. Se va lungi, chiar daca in spatele meu cineva incearca sa-mi distruga sistematic nervii cu rontait de salata de telina (bleah ).

Capitolul I – Edinburgh

Capitala mandrei tari, oras cu iz medieval, mai ales din pricina edificiilor si a castelului care-l domina. Apropo, am vizitat castelul, ca om care are cetate medievala in centrul orasului nu mi s-a parut ca a meritat… insa in rest superb orasul. Are un parc gigantic chiar in inima, nenumarate terenuri de golf, oameni prietenosi, transport in comun ieftin si multe, multe atractii turistice. Veveritele, iepurii de camp, gastele salbatice vulpile si lebedele alearga libere prin parcuri…

Nu exista praf. Nu ca l-ar curata sau ascunde sub pres, nu exista si pace! Ploaia e ceva normal, un fenomen tratat cu ignoranta. Domni in costum poarta fara jena ghiozdane sportive si tot fara jena se deplaseaza cu bicicleta. Dame in varsta fac jogging si copii stau pe jos in muzee si magazine. Enumerarea diferentelelor fata de poporul mioritic ar putea continua, insa nu vreau sa par un copil entuziasmat de prima lui vizita in satul vecin.
Ne-am invartit doua zile apoi inca una si tot nu am reusit sa vedem nici macar jumatate din ce merita vazut. Poate data viitoare.

Edinburgh a fost un inceput minunat pentru o luna de miere de doua saptamani ce avea sa se dovedeasca la fel de frumoasa. Va urma (pana la urma nu e asa lung postul, va fi pe mai multe capitole).

Chiar daca in cazul de fata o imagine nu inlocuieste o mie de cuvinte, iata cateva:

Filme:

Si sa nu uit, iarba e muuult mai verde acolo.

Am ramas dependenti de Londra, ceea ce nu credeam niciunul ca se va intampla. Monumentele atat de obosite cu care m-am obisnuit pe copertile manualelor de engleza m-au impresionat atunci cand le-am vazut. Din nou, nici asta nu credeam ca se va intampla. E o alta viata acolo, un alt nivel de trai si o alta atitudine.

Ar fi prea multe de scris, nu pot decat sa va recomand cu caldura o vizita. Da, si samosa indienilor, umbrela, IMAX-ul, Soho si Chinatown seara, day travel cardul, puburile si Guinessul, plimbarile pe jos, fish’n'chips, Big Ben, Tamisa, piata din Oxford, ceaiul negru, autobusurile cu etaj… si ar mai fi o gramada. Cam o luna ar fi de explorat si nu e sigur ca ati vazut tot ce e interesant.

Poze mai reusite aici, altele cu comentarii mai jos:

Deasupra Canalului Manecii

Soho-ul noaptea

Tower Bridge, vazut de pe Millenium Bridge

Tower Bridge. Nu chiar asa impresionant.

Coloana lui Nelson. Oamenii ce se vad sunt turisti, o zi normala de luni.

National Gallery, Trafalgar Square.

Spice of Life din Soho

Tamisa, in fata galeriilor Tate Modern

Crapatura din Tate Modern. Galeriile astea vi le recomand doar daca vreti neaparat sa vedeti o opera de-a lui Picasso, sunteti student la arte sau snob.

Veverita din Oxford. Plin de asemenea oratanii, de altfel foarte prietenoase cu turistii generosi.

Vedere de langa Observatorul din Oxford.

Emisfera estica si emisfera nordica. Plus bocancii ce au vazut muntii Romaniei.

Moda londoneza, blugii pana sub fund.

Partea productiva a Londrei, un oras in care foarte putina lume locuieste, insa in care lucreaza pe timpul zilei milioane de oameni.

Science Museum, replica 1 la 1 a modulului cu care s-a aterizat pe luna. Impresionant muzeul acesta, mai ales daca e genul tau.

Dupa ce am hranit porumbeii am vazut semne care ne avertizau ca o asemenea fapta ne-ar fi putut costa 500 de lire.

Schimbarea garzii – un eveiment grosolan supraapreciat.

National Museum. Ca sa vedeti cam cate artefacte au furat/adunat/colectionat englezii de-a lungul timpului.

Scrisul lui Mozart, British Library.

Timbre romanesti, British Library

Conferinta in British Library. Pe acolo lumea sta pe jos fara menajamente, probabil si datorita faptului ca nu este praf. Nu ca ar aspira ei strazile, pur si simplu nu este.

London Eye

Big Ben. Impresionant.

Asa arata o gara din Londra.

O masina de politie din Londra.

Cam asa arata zonele rezidentiale din jurul Londrei. Majoritatea trase la indigo.

]]> http://www.acestasunt.eu/2008/04/21/retrospectiva-londra/feed/ 1 http://www.acestasunt.eu/2008/04/13/retrospectiva-scaunul-domnului/ http://www.acestasunt.eu/2008/04/13/retrospectiva-scaunul-domnului/#comments Sun, 13 Apr 2008 14:50:48 +0000 Marius R. http://www.acestasunt.eu/?p=386 Scaunul Domnului e un traseu de o zi in care as putea sa ma fac ghid. Fiind aproape de Tg-Mures, e tinta perfecta pentru o zi de plimbare. L-am urcat pe mai multe parti, tot asa l-am si coborat, deci daca aveti nevoie de cineva sa va ghideze cativa prieteni straini… acum stiti unde sa apelati. Pot inventa pe loc legende si povesti despre unele zone, pentru a colora drumetia.

Totusi, doar la finele anului trecut (de fapt chiar in ultima zi a anului trecut) am reusit sa-l urc iarna. Am mai avut o tentativa impreuna cu Silviu acu’ ceva vreme dar a esuat lamentabil, cu noi invinsi de zapada pana-n gat. De data asta insa am prins o vreme superba, cu o patura de nori sub noi si cararea prin nameti facuta de altii.

Cu ocazia acestei drumetii mi-am dat seama si de o conspiratie a padurarilor romani, una prin care acestia hranesc jivinele iarna. E un zvon lansat de ei conform caruia ursii hiberneaza iarna. Adica “mergeti linistiti, cum sa fie ursi, doar iarna se ascund in barlog, pana primavara”. Si uite asa, turistul nestiutor pleaca la drum, fara sa se astepte la Mos Martin, care dupa ce il inhata bate palma cu padurarul si bifeaza inca unul pe lista. Da, da, asa e. Mi-am dat seama dupa repetatele urme in zapada lasate de ursi, care existau in abundenta. Ba chiar la un moment-dat, alaturi de urmele de urs mi s-a parut ca am vazut si unele de padurar. Va zic eu, astia sunt intelesi.

Toate ca toate, traseul e unul fain, poate plictisitor pe alocuri, insa rasplata e pe masura. Foarte bun pentru montagnarzii incepatori sau pentru cei care trebuie sa fie convinsi ca muntele e un loc minunat.

O incheiere foarte faina a anului 2007, am intrat cu ochii clatiti in 2008.

Unele poze mai reusite aici.

Piatra Craiului e muntele meu de suflet si dupa umila-mi parere cel mai frumos masiv din Romania. Ma aflu printre cei norocosi care au prins o zi senina pe creasta lui, acum cativa ani. De data aceasta insa vremea a fost in parametrii normali – ceata, nori si vant. Dar nu a contat, deoarece in cazul acestui munte drumul pana sus e trei sferturi din placere.
Desi mi-am promis ca nu ma voi aventura pe trasee nemarcate, m-am lasat convins de colegi sa plec la drum cu ei pe brâul Ciorînga Mare, spre Varful Ascutit, un traseu ce pleaca de la cabana Plaiul Foii, trece prin Padina lui Călineţ, pe la Refugiul Speranţelor, prin Brâul Ciorînga Mare si ajunge la Refugiul Varful Ascutit (Carol Lehman). Nu am sa intru in detalii, au facut-o altii, daca va intereseaza.

un singur pas gresit…

Am catarat bucuros hornurile Pietrei, i-am admirat din nou “saritoarele” care se cascau pe langa carare si am salutat turma de capre negre care am intalnit-o chiar in zona Adapatorii Caprelor.
Pana la un moment-dat am avut parte si de priveliste, pana ce am intrat in nori, undeva dupa jumatatea braului. Vantul batea din ce in ce mai puternic vaporii de apa care inghetau pe acele jnepenilor si pe firele de iarba; astfel, in jur era un camp de gheata, iar jnepenii insistau sa se stearga pe tine cand treceai printre ei.

margelele

Am intalnit si zapada de anul trecut, zapada care s-a transformat in margele de gheata.
Cel mai greu moment a fost cand cararea imi parea ca duce printr-un loc imposibil, loc in care am trecut cu o frica sanatoasa, ce iti ascute simturile si te face sa fii atent la fiecare miscare, o frica ce nu am mai simtit-o de ani de zile, si atunci tot in aceasta zona. Mainile imi inghetau pe piatra uda, fiind obligat sa fac pauze in momentele in care disparea din ele orice senzatie. Reincalzite, si-au facut datoria, iar impreuna cu un coleg mai temerar, m-au ajutat sa trec hopul ce parea insurmontabil.

buna dimineata!

Atacul final asupra “redutei” l-am dat pe un vant foarte puternic care tragea cu nesimtire de rucsacul din spate. Am rasuflat usurati cand am gasit marcajul crestei, apoi refugiul.

bocanci moderni

Va dati seama din imaginea de mai jos cu cine am impartit “cazarea”, patru bucuresteni care au ocupat jumatate din refugiul in care picura in stil chinezesc. Inghesuiti pe prici, privati de somn, am ascultat toata noaptea cantecul vijeliilor de afara.
A doua zi am coborat pe un traseu cu privelisti deosebite, pe Braul Caprelor, pe la Izvorul de la Gavan, spre refugiul Diana apoi inapoi la Plaiul Foii. Am coborat din nori, pe un grohotis care se straduia cu tot dinadinsul sa te ajute sa cobori mai repede.

printre pereti

Muntele acesta iti alearga inima, iti ascute simturile si te invata alpinism. Piatra Craiului te ajuta sa iti pui ordine in ganduri. De aceea e locul in care am sa ma intorc intotdeauna cu placere, iar pe cararile lui vor calca si ai mei copii, cu mine in preajma lor.
Sa speram.

traseul nostru

privind inspre Plaiul Foii

amintirea Dianei

creasta

un moment fericit

Sergiu, Zsolt, Bogdan, Dragos, Claudiu, eu

Am profitat de ultimele zile de vacanta si am pornit cu batrana Dacia inspre Apuseni, cu gandul de a vizita Ghetarul Scarisoara si, eventual, sa trecem pe la Rosia Montana pentru a vedea despre ce e vorba in mult-mediatizatul festival.

“Nici asta?”

Muntii sunt parca mai domoli, plini cu fanete, iar de la distanta par a fi gazonuri proaspat tunse. Tirgumuresean fiind, ma simteam parca “mai acasa” decat prin alte parti ale tarii, mai mult poate din cauza graiului similar cu celui care mi-a fost dat sa-l aud in copilarie, la tara. Poate muntii nu sunt la fel de specaculosi ca in alte parti, insa iti ofera liniste si pace.

Sala Lumanarilor

Majoritatea fiind zone calcaroase, sunt intesate cu pesteri si grote, cea mai vizitata dintre ele fiind probabil Pestera Ursilor. Acolo am ajuns si noi, din nefericire intr-o zi de week-end, spun din nefericire deoarece am fost multi cei care ne-am inghesuit s-o vedem. Am fost fugariti prin pestera de catre un ghid care era total impotriva trepiedurilor si care si-a spus plictisit poezia.

ursul de caverna

Pestera este intr-adevar o minunatie a naturii, descoperita intamplator in anul 1975, in urma unei dinamitari la o cariera de marmura din imprejurimi. La iesire l-am cunoscut pe Traian Curta cel care (dupa afirmatiile lui) a descoperit pestera – desi consider ca era tot altul in fiecare sapamana.

ursul blocat in tavan

Pestera si-a luat numele dupa chiriasii ei care au disparut acum 15000 de ani, insa din cate citeam pe Wikipedia s-au gasit si fragmente de oase de capre negre, lei si hiene. Interesant, nu? la noi au trait si hiene fara costume…

prin Apuseni

La Rosia Montana am ajuns seara, dupa ce am renuntat la ideea de a vizita Ghetarul Scarisoara si dupa ce mi-au fost furate primele puncte pentru depasirea vitezei legale in localitate. Puncte aveam destule de dat, fir-ar sa fie, cu partea financiara stateam mai prost.
Pana la locul desfasurarii concertelor mi-am chinuit bolidul pe un drum imposibil, insa privelistea de care am avut parte a facut sa merite sacrificiul. Aici este campul de batalie vizibil dintre Greenpeace si Gabriel Resources.

Apusenii si mina

Care sunt jocurile de culise doar ei stiu. Ce se stie de catre noi, muritorii de rand, e ca Gabriel vrea aurul din munte si investeste bani in asta, iar Greenpeace se opune deoarece compania investeste prea putini bani in curatenia de dupa – aici fiind implicate si cianuri. Nu stiu unde e adevarul, insa cert e ca ai nostri conducatori nu dau doi lei pe ecologie sau istorie daca au buzunarul plin. Iar din afirmatia asta reiese si atitudinea mea fata de toata afacerea.

petele albe stralucitoare sunt pet-uri

Din muzica celor de pe scena nu am inteles prea multe, cei de la Implant Pentru Refuz mai ales fiind foarte suparati. Au fost insa cateva ritmuri care te faceau sa dai din cap.
Erau multi care nu prea stiau de ce se afla acolo si uitau cate un flacon sau pahar de plastic prin iarba.

Traseul acesta a fost mai mult unul de studiu al terenului, anul viitor Apusenii fiind tinta vacantei noastre. Sa fim doar sanatosi, ca de vazut avem ce vedea.

traseul nostru

Rosia Montana

salvatorii Rosiei

Apusenii la Rosia Montana

La fiecare popas, langa sosea. Urmele dobitocilor.

Cu dureri de spate peste o ora

Pe langa popcorn trebuie se fii pregatit si cu lotiune anti-tantari, deoarece festivalul se tine in aer liber, iar insectele astea inutile nu se sfiesc sa dea atacul. Proiectiile sunt in aer liber pentru muritorii de rand – exista si proiectii “indoor” pentru chipuri mai snoabe decat ale noastre.

“Dragostea e ca o raie”

I-am vazut in sfarsit pe cei de la Nightloosers, El Lako mai stie din vioara iar Hanno mai canta la spalatorul de rufe.
Toate ca toate, insa “Anonimul” e un festival de film si asta ofera din plin, scurt-metraj, scurt metraj animatie si lung-metraj. Partea frustranta a fost ca nu am reusit sa vedem toate filmele, unele care au castigat premii, iar de gasit nu am reusit nici pana azi sa le gasesc, nicaieri. La cinema si pe net se gasesc doar titlurile hollywoodiene. Iar pe YouTube figureaza doar trei-patru titluri de scurt-metraje din cateva zeci cate au fost prezentate la Sfantu Gheorghe.

Ultima zi a festivalului

Trofeul festivalului a fost castigat de Cristi Nemescu cu al lui “California Dreamin’ (Endless)”, tocmai “in locul in care a fost ultima data cu prietenii lui” – ne instiinta emotionata domnisoara de pe scena.

Inafara competitiei am vazut si “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” – film foarte fain, insa caruia i se putea gasi un titlu mai potrivit, zic eu. Fain, chiar daca trece prin tema comunista.

Cum ziceam, filme bune, marea si delta aproape, cerul cu stele deasupra, program fain… mergem si la anul.

Cateva din filmele de scurt-metraj:

Castigatorul competitiei de scurt-metraj animatie:

Iar aici gasiti un film cu personajele din Counter-Strike.

Sa fi stat 3 saptamani si cred ca tot nu ajungeam sa ne plictisim acolo. Marea era la 15 de minute distanta. Nisipul era fin, apa atat de curata incat se vedeau pestii intr-insa. Plaja era salbatica, plina cu scoici si melci. Lipsea orice sursa de zgomot, seara auzeam doar marea si greierii.
Festivalul de film, pe care am sa-l prezint separat, oferea doar filme unul si unul, berea era ieftina, si compania placuta.
Am stat o zi intreaga la pescuit, la umbra, intr-o veche barca de lipovean, sub o salcie. Am vizitat canalele din zona, cu un localnic, am vazut Sahalinul si Delta Dunarii in toata splendoarea ei.

Sfantu Gheorghe impreuna cu minunatiile lui, cele care inca nu au fost “salvate”, au constituit o incheiere superba a unei vacante pe masura… cireasa de pe tort, ca sa folosesc si eu cliseul consacrat.

P.S. Daca iti place discoteca, iti ingropi chistoacele de tigara in nisip, vrei sa cumperi bere de pe plaja, iti place maneaua tare pe telefonul mobil… nu merge la Sfantu Gheorghe, e nasol, nu-ti va placea. Cat despre salvatori… gasiti-va altceva de salvat, Sfantu Gheorghe inca nu are nevoie de voi.

traseul nostru

Ziua Marinei in Tulcea

curtea noastra pentru cateva zile

dusul

ulitele in Sfantu Gheorghe

calea “usoara” inspre plaja – Trocariciul

Marea Neagra

varsarea Dunarii

mini-canal al Dunarii

garaj

pescuit la navod

la plimbare, pe canal

pelicanul – portavion

inapoi inspre casa