Cu ocazia turei prin Calimani din februarie am vazut si eu ce inseamna o tura de iarna. Am descoperit intelesuri nebanuite ale cuvantului “frig”.
A fost rece nu atat din cauza temperaturii, ci mai ales a vantului care la cei 75 de kilometri pe ora, lovea cu indecenta in orice loc lasat expus. Aici ma refer la maini, in momentele in care incercam sa fac o fotografie; si la nas/obraji/ fata in general. Rezistam cam 20 de secunde fara manusi, apoi senzatia neplacuta din maini se transforma in durere.
Imi lacrimau ochii de la vant, pana ce ajungeau deasupra obrazului lacrimile erau inghetate. Apa a inghetat in sticla, iar ciocolata – transportata ca sursa de energie – s-a transformat in beton. Armat.
In zapada ne afundam cativa centimetri buni, am prins o singura portiune mai dificila in care intram pana la brau. A fost un chin, am consumat energie cat pentru kilometri intregi. Un grup ce a urcat din cealalta parte a versantului a prins tot drumul cu zapada afanata. S-au ales cu degeraturi serioase la degete si cateva viitoare foste unghii, din cate ne povestea cabanierul/meteorologul de serviciu.
Vizibilitatea a scazut la cativa metri, am avut noroc cu gps-ul unui coleg, cu ajutorul caruia am gasit statia meteo. Acolo am fost asteptati cu ceai fierbinte, o binecuvantare dupa o asemenea zi. Cabanierii/meteorologii sunt foarte de treaba, adevarati oameni de munte.
Vantul a persistat si a doua zi, insa am avut parte de un cer superb, senin, de un albastru cum rar am vazut, care ne-a permis sa vedem pana in Ceahlau.
Imaginea din stanga a fost surprinsa intr-o “sedinta foto” in care 15 secunde pozam, cateva minute ne baricadam impotriva vantului dupa movilele de bolovani de marcaj.
Coborarea a fost destul de lejera, am lasat vantul pe creasta. Nu am apucat sa coboram la orasul abandonat al Calimanilor sau sa urcam pe Varful Pietrosul, ramane pentru la vara. Cu toate astea, a fost o experienta unica pana atunci, ce sunt sigur c-o voi repeta. Alte imagini, poate mai reusite, aici.
Bestial!
Super! si noi vrem sa facem tura aceasta acum o saptamana am fost in “recunoastere” pana la cabanele acelea de unde drumul se bifurca. Am mers pe crucea albastra putin prin padure, o multime de urme de urs proaspete. Abia astept
Directia Vf. Retitis !!!
E foarte fain pe acolo, sa aveti drum bun. Din cate auzeam ursii de pe acolo sunt foarte salbatici deci se tem de om… nu cred ca vor fi probleme.
salutari,
te felicit pentru tura montana foarte reusita as vrea samerg si eu dar nua m nici unu numar de telefon dela statie te-as ruga daca poti saimi spui si mie numarul si cateva detalii gen deunde ai inceput urcarea…multumesc anticipat
carari cu soare
Salut.Foarte frumos pe acolo si iarna si vara.Pe Ciaca Mica am fost pana acum si pe Cica Mare dar nu am fost pana pe Vf. Retitis. Te-as ruga sa postezi sau sa-imi trimiti prin mail numarul de telefon de la cabana,sa putem rezerva niste locuri acolo.Te felicit pentru tura si p[entru mosdul in care ai descris-o.Sper ca vei mai posta si alte din experintele tale.Numai bine. Te salut.
salutare !!!
, inclusiv statia meteo (si eu sunt geograf !!!), cantoane sau cabane silvice, refugii si/sau manastirea careia nu i-am retinut numele… orice informatie este bine-venita !!!
felicitari tuturor celor din zona care au urcat si care adora Calimanii
da, asa spun si eu, un numar de telefon sau o adresa de mail; sincer sunt destul de departe de acesta zona si daca as veni (cum imi doresc) este bine sa ajungem undeva, la un loc sigur
carari insorite! multumesc!
Andrei,
nu-ti va parea rau daca faci tura, pe schiuri e mult mai usoara in zona aceasta a anului, daca ai noroc de zapada. Sa-ti iei si coltarii, poate ai timp sa urci si pe Pietrosul Calimanilor, cel mai inalt varf din zona.
Din motive lesne de inteles nu am sa postez aici numere de telefon sau e-mailuri, insa am sa fac tot posibilul sa va ajut.
Bafta!
salut, si felicitari pt tura, chiar daca dupa vreo 2 ani. eram doar f curios perioada exacta in care ai fost, si mai ales, daca ai urcat pana la cabana doar la picior si cam in cat timp? am avut o tentativa asemanatoare pe acelasi traseu in februarie 2010, dar nu am reusit sa ajung mai sus de refugiu
multumesc
A fost cam la inceputul lui Februarie, noi am avut noroc de un frig groaznic, ne-a tinut zapada. Ne-am afundat doar cate putin asa ca am reusit sa ajungem seara pe la 6-7 daca bine imi amintesc la cabana. Imi amintesc ca am facut un ocol pana la lac de la carare, ne-a luat cam 45 de minute pentru ca pe acolo nu ne-a tinut zapada.
Sus a fost problema si cu vizibilitatea, a scazut la cativa metri asa ca grija mare.
Neatza,am vazut aceste imagini de acum un an,ma gindesc mereu la frumusetile locului pe care le-am vizitat acum 17 ani.Mi-as dori din tot sufletul sa le revad si sa imi reamintesc clipele petrecute impreuna.
Prietena Otiliei