Scaunul Domnului e un traseu de o zi in care as putea sa ma fac ghid. Fiind aproape de Tg-Mures, e tinta perfecta pentru o zi de plimbare. L-am urcat pe mai multe parti, tot asa l-am si coborat, deci daca aveti nevoie de cineva sa va ghideze cativa prieteni straini… acum stiti unde sa apelati. Pot inventa pe loc legende si povesti despre unele zone, pentru a colora drumetia.
Totusi, doar la finele anului trecut (de fapt chiar in ultima zi a anului trecut) am reusit sa-l urc iarna. Am mai avut o tentativa impreuna cu Silviu acu’ ceva vreme dar a esuat lamentabil, cu noi invinsi de zapada pana-n gat. De data asta insa am prins o vreme superba, cu o patura de nori sub noi si cararea prin nameti facuta de altii.
Cu ocazia acestei drumetii mi-am dat seama si de o conspiratie a padurarilor romani, una prin care acestia hranesc jivinele iarna. E un zvon lansat de ei conform caruia ursii hiberneaza iarna. Adica “mergeti linistiti, cum sa fie ursi, doar iarna se ascund in barlog, pana primavara”. Si uite asa, turistul nestiutor pleaca la drum, fara sa se astepte la Mos Martin, care dupa ce il inhata bate palma cu padurarul si bifeaza inca unul pe lista. Da, da, asa e. Mi-am dat seama dupa repetatele urme in zapada lasate de ursi, care existau in abundenta. Ba chiar la un moment-dat, alaturi de urmele de urs mi s-a parut ca am vazut si unele de padurar. Va zic eu, astia sunt intelesi.
Toate ca toate, traseul e unul fain, poate plictisitor pe alocuri, insa rasplata e pe masura. Foarte bun pentru montagnarzii incepatori sau pentru cei care trebuie sa fie convinsi ca muntele e un loc minunat.
O incheiere foarte faina a anului 2007, am intrat cu ochii clatiti in 2008.
Unele poze mai reusite aici.
Asta da!! Cnd mai mergeti vin cu voi!! Excelent a 4 poza unde este tot pe scaunu domnului?! Si nu se vad varfurile?! Sint uimit!